Tag: Articole Prima Pagina

Principalele etape ale infiintarii unei firme

Principalele etape ale infiintarii unei firme

Alegerea si rezervarea numelui societatii: se aleg cel putin 3 nume. Rezervarea numelui se face la Registrul Comertului. Costul este de aproximativ 72 lei.

Alegerea obiectului de activitate – Codul CAEN
Pentru alegerea obiectului principal de activitate al firmei, dar si a obiectelor secundare, trebuie consultat codul CAEN (Clasificarea activitatilor din economia nationala). Poti alege un singur obiect de activitate principal si un numar  nelimitat de obiecte de  activitate secundare.

Alege cat mai multe activitati!
In actul constitutiv al viitoarei societati comerciale alege cat mai multe activitati deoarece nu se stie niciodata ce oportunitati de afaceri se pot ivi. Pe de alta parte adaugarea ulterioara a unei activitati te va costa mai mult si vei pierde timp.

Alegerea  formei juridice de societate comerciala
Din punct de vedere al modului de constituire, societatile comerciale sunt de mai multe tipuri:

  • societate in nume colectiv
  • societate in comandita simpla
  • societate pe actiuni
  • societate in comandita pe actiuni
  • societate cu raspundere limitata

Societatea in nume colectiv
Societatea in nume colectiv este acea forma de societate comerciala in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor.

Societatea in comandita simpla
Societatea in comandita simpla este acea forma de societate comerciala in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a tuturor asociatilor comanditati. Asociatii comanditari raspund numai pana la limita aportului lor.

Societatea pe actiuni
Societatea pe actiuni este acea forma de societate comerciala al carei capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social. Actionarii raspund numai in limita aportului lor.

Societatea in comandita pe actiuni
Societatea in comandita pe actiuni este acea forma de societate comerciala al carui capital social este impartit in actiuni, iar obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social si cu raspunderea nelimitata si solidara a asociatilor comanditati. Asociatii comanditari raspund numai pana la limita aportului lor.

Societatea cu raspundere limitata
Societatea cu raspundere limitata este acea forma de societate comerciala ale carei obligatii sociale sunt garantate cu patrimoniul social, iar asociatii raspund numai in limita aportului lor.

Se va avea  in vedere la  tipul de societate alegerea platii impozitului: pe venit 3% la microintreprindere  sau pe profi 16 % in cazul celorlalte sociatati.

Se alege ca firma sa fie platitoare de TVA sau nu (foarte important)

 

Stabilirea asociatilor  si numarul acestora
Pentru a forma o societate comerciala se pot asocia persoane fizice si/sau persoane juridice romane sau straine.
Numarul minim de actionari ai unei  societati  comerciale  este  2, iar numarul maxim este 50.
Exceptie de la aceasta regula face societatea cu raspundere limitata cu asociat unic, care trebuie sa respecte urmatoarele doua reguli:

1. O persoana fizica sau o persoana juridica nu poate fi asociat unic decat intr-o singura societate cu raspundere limitata;

2. O societate cu raspundere limitata nu poate avea ca asociat unic o alta societate cu raspundere limitata, alcatuita dintr-o singura persoana.

 

Actul constitutiv al societatii
Societatea cu raspundere limitata se constituie prin contract de societate si statut, iar in cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, numai prin statut. Contractul de societate si statutul pot fi incheiate sub forma unui inscris unic, denumit act constitutiv.

Semnatarii actului constitutiv, precum si persoanele care au un rol determinant in constituirea societatii sunt considerati fondatori.

Nu pot fi fondatori persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si pentru alte infractiuni prevazute de prezenta lege.

Actul constitutiv al unei societatii comerciale cu raspundere limitata va cuprinde:

  • numele si prenumele, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia asociatilor, persoane fizice; denumirea, sediul si nationalitatea asociatilor, personae juridice;
  • forma, denumirea, sediul si, daca este cazul, emblema societatii;
  • obiectul de activitate al societatii , cu precizarea domeniului si a activitatii principale;
  • capitalul social subscris si cel varsat, cu mentionarea aportului fiecarui asociat, in numerar sau in natura, valoarea aportului in natura si modul evaluarii, precum si data la care se va varsa integral capitalul social subscris. Se vor preciza numarul si valoarea nominala a partilor sociale, precum si numarul partilor sociale atribuite fiecarui asociat pentru aportul sau;
  • asociatii care reprezinta si administreaza societatea sau administratorii neasociati, persoane fizice ori juridice, puterile ce li s-au conferit si daca ei urmeaza sa le exercite impreuna sau separat;
  • partea fiecarui asociat la beneficii si la pierderi;
  • sediile secundare – sucursale, agentii, reprezentante sau alte asemenea unitati fara personalitate juridica – atunci cand se infiinteaza o data cu societatea, sau conditiile pentru infiintarea lor ulterioara, daca se are in vedere o atare infiintare;
  • durata societatii;
  • modul de dizolvare si de lichidare a societatii.

La autentificarea actului constitutiv se va prezenta dovada eliberata de Oficiul Registrului Comertului privind disponibilitatea firmei si a emblemei.

Actul  constitutiv  al  societatii si declaratiile pe proprie  raspundere trebuie sa aiba  data certa data de catre un avocet.

 

Depunerea  capitalului social la banca
Suma minima pentru capitalul social este de 200 lei care se depune la banca unde se doreste deschiderea contului, de catre un administrator, asociat sau un imputernicit al acestora.

 

Stabilirea sediului social
Sediul social se stabileste prin incheierea unui Contract de inchiriere sau de Comodat (prezentarea documentelor de proprietate asupra  spatiului unde se va stabili sediul social)  la care se va atasa Avizul Asociatiei de proprietari  si al vecinilor (daca acest  spatiu  se afla  intr-un bloc);

 

Sfaturi utile pentru infiintarea unei firme
1. Apeleaza la un expert! Atunci cand vrei sa infiintezi o societate comerciala este bine  sa apelezi la o persoana experimentata sau la o firma, care se ocupa cu astfel de lucruri (avocat,  etc.) O astfel de persoana sau firma te poate scuti de multe neplaceri.

2. Ai grija pe cine angajezi pentru infiintarea firmei! Unele firme doar iti spun ce trebuie sa faci si unde trebuie sa te duci. Teoretic aceste firme ar trebui sa te scuteasca de toate drumurile pe care trebuie sa le faci si sa iti acorde consultanta. Practic aceste firme iti iau bani pe niste informatii care le poti afla si din acest site. Ai grija deci la ce firma apelezi.

3. Alege cat mai multe activitati! In actul constitutiv al viitoarei societati comerciale alege cat mai multe activitati deoarece nu se stie niciodata ce oportunitati de afaceri se pot ivi. Pe de alta parte adaugarea ulterioara a unei activitati te va costa mai mult si vei pierde timp.

4. Asociatii sa fie si administratori! Este bine ca asociatii unei firme sa fie si administratori, deoarece in felul acesta, ei pot fi si angajati ai firmei respective.

5. Invata din greselile altora! Nu ezita sa-ti intrebi prietenii, cunoscutii, rudele care au o firma, despre problemele pe care le-au intampinat. Invata din greselile lor.

Citeste mai mult +

Infiintare ONG

INFIINTARE   O.N.G. – ASOCIATII si FUNDATII

Organizatiile non-guvernamentale (ONG-urile) sunt structuri juridice de natura privata,  independente de institutiile statului, avand capacitatea de a lua decizii in nume propriu si  de a raspunde legal pentru consecintele aplicarii acestor decizii.

Organizatiile neguvernamentale se pot constitui pentru un scop de interes public sau  colectiv precum si in interesul personal, nepatrimonial, al membrilor. Caracteristica de  baza a acestui tip de entitate este data de interzicerea distribuirii excedentului financiar  catre membri, motiv pentru care ONG-urile se mai numesc si organizati i non-profit , nepatrimoniale sau fara scop lucrativ.

Asociaţiile şi fundaţiile, persoane juridice de drept privat se pot constitui în conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii si fundaţii, modificata si completată prin OG 37/2003 fiind aprobată prin Legea 245/2005

Pentru infiintarea unui ONG sunt necesare cel putin 3 persoane fizice sau/si juridice.

 Pentru a afla informatii despre tarife infiintare ONG    click aici

ETAPE  INFIINTARE O.N.G.

1. Rezervarea denumirii

2. Sediul

3. Intocmirea actelor

  • Actul constitutiv
  • Statutul

4. Constituirea patrimoniului initial

5. Cazierul fiscal al fondatorilor

6. Dobandirea personalitatii juridice

7. Legalizate incheierii civile; inscrierea in Registrul

Asociatiilor si Fundatiilor

8. Certificatul de inregistrare fiscala

9. Stampila si imprimatele cu regim special

10. Deschiderea contului bancar

11. Modificarea Statutului si a Actului constitutiv

12.  Infiintarea federatiilor; particularitati

13. Deosebiri  intre Asociatii si Fundatii

14. Legislatie utila

 1. Rezervarea denumirii.

Primul pas in infiintarea unei organizatii non-profit este obtinerea dovezii ca denumirea  aleasa de voi este conforma cu legea si ca nu a fost deja folosita sau rezervata de altcineva.  Dovada disponibilitatii denumirii se obtine de la Ministerul Justistiei, in baza unei cereri.

Termenul de trimiterea a raspunsului este de 5 zile lucratoare de la data depunerii cererii..

Valabilitatea dovezii este de 3 luni de la data emiterii. Dovada se poate prelungi, in caz de   nevoie; in aceasta situatie trebuie sa faceti cererea de prelungire cel tarziu in ziua expirarii  dovezii initiale.

 2. Sediul social

Legea prevede necesitatea existentei unui sediu (social) pentru Asociatie/Fundatie.  Astfel,  se va  incheia  un Contract de imprumut de folosinta sau Contract de Comodat.

–  Daca aveti la dispozitie un spatiu inchiriat, veti avea nevoie de Contractul de

inchiriere  si bineinteles de acordul proprietarului. In cazul  imobilelor aflate sub ipoteca, se cere acceptul oficial al bancii creditoare.

–  Daca sediul este stabilit intr-un imobil ce cuprinde mai multe proprietati cu

destinatie rezidentiala (bloc, vila), se mai cer urmatoarele:

-Acordul vecinilor cu pereti comuni cu apartamentul-sediu (un simplu tabel cu

semnaturi cum ca sunt de acord cu functionarea sediului Asociatiei in

apartamentul respectiv).

-Acordul Asociatiei de Proprietari. Acordul se da pe un formular- tip, adresati-va

administratorului imobilului.

 3. Intocmirea actelor

Actele in baza carora veti cere acordarea personalitatii juridice organizatiei voastre se  numesc Statut si respectiv Act constitutiv.

Ambele se incheie in forma autentificata de notar sau atestata de un avocat, in mai multe  exemplare (preferabil, cate 5-6 din fiecare), va asiguram atestarea documentelor de catre avocatul firmei noastre.

Trimiteti propunerea voastra pentru aceste acte, pentru a le citi si  eventual a face observatii pe marginea lor, cu cateva zile inainte de data la care v-ati  propus atestarea.

Actul Constitutiv si Statutul

Actul constitutiv consfinteste hotararea fondatorilor de infiintare a Asociatiei si

desemneaza organele de conducere. Actul trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii  absolute, datele si mentiunile prevazute la art. 6, alin. 2 Legea 246/2005.

Statutul defineste scopul si obiectivele Asociatiei, patrimoniul, sediul, drepturile

membrilor etc. si trebuie sa cuprinda, sub sanctiunea nulitatii absolute, datele si mentiunile  prevazute la art. 6, lin. 3, din Legea 246/2005.

4. Constituirea patrimoniului initial

Va trebui acum sa constituiti patrimoniul initial minim necesar infiintarii ONG-ului.

Aceasta se face prin deschiderea unui depozit bancar si are, pentru o asociatie non-profit,  un cuantum egal cu un salariu minim brut pe economie (1700 lei).

Patrimoniul se constituie prin depunerea banilor la o unitate bancara sub forma de  “patrimoniu initial”. Trebuie sa completati un formular, sa anexati o copie xerox dupa actul  constitutiv autentificat si sa achitati o taxa de deschidere de cont. Veti primi un extras de cont doveditor.

Banii raman blocati pana la obtinerea hotararii judecatoresti de infiintare, cand veti putea  transfera banii intr-un cont bancar propriu-zis.

Daca doriti, puteti constitui patrimoniul initial din sume mai mari fata de minimul prevazut  de lege. Oricum cuantumul trebuie sa fie mentionat in Statut.

5. Cazierul fiscal al fondatorilor

Fondatorii (asociatii) trebuie sa obtina si cazierul fiscal personal.

Obligativitatea prezentarii acestuia este mentionata de OG nr. 75/2001 privind organizarea   si functionarea cazierului fiscal, cu modificarile ulterioare, care, la art. 8. aliniatul 1,  prevede ca:  “Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situaţii:[…]    b) la solicitarea înscrierii în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, a asociaţiilor şi fundaţiilor,   de către asociaţii sau membrii fondatori ai acestora; […]“  Cazierul fiscal este eliberat de Ministerul Finantelor prin Administratia Finantelor Publice  de care apartine domiciliul solicitantului.

Valabilitate: Cazierul Fiscal are valabilitate doar 30 zile de la data eliberarii!

6. Dobandirea personalitatii juridice

Puneti intr-un dosar cu sina urmatoarele acte, in aceasta ordine:

  • cererea de inscriere in vederea dobandirii personalitatii juridice;
  • dovada rezervarii  disponibilitatii denumirii;
  • patru exemplare de pe Actul constitutiv si Statut;
  • actele doveditoare ale sediului social  si patrimoniului initial;
  • cazierul fiscal al asociatilor-fondatori;
  • un timbru judiciar de 19 lei;
  • chitanta doveditoare a achitarii taxei de timbru judiciar

Dosarul se depune la Judecatoria pe raza careia se afla sediul si care urmeaza sa va acorde  personalitatea juridica.

7. Legalizarea incheierii civile; inscrierea in Registrul  asociatiilor si fundatiilor

Certificatul de inscriere, incheierea judecatoreasca si Statutul sunt cele mai importante acte  ale organizatiei si dovedesc existenta persoanei juridice pe care ati infiintat-o.

8. Certificatul de inregistrare fiscala

Pentru a putea desfasura orice operatiuni financiare aveti nevoie de un Certificat de  Identificare  Fiscala, numit  si Cod Fiscal.

La Administratia Finantelor Publice de care apartine locatia in care aveti sediul, depuneti  un dosar cuprinzand:

  • Doua formulare “cod 010″ (010 (cod M.F.P. 14.13.01.10.11/1; completate;
  • Statut (copie);
  • Act constitutiv (copie);
  • Incheierea judecatoreasca de infiintare (copie) si  Certificatul de inscriere in Registrul Asociatiilor si Fundatiilor (copie);

9. Stampila si imprimatele cu regim special

Certificarea actelor emise in numele organizatiei se face prin semnatura persoanelor  autorizate si parafarea cu o stampila.

10. Deschiderea contului bancar

Ca sa puteti efectua operatiuni financiare, deschideti-va cont la orice banca va convine,  eventual chiar la banca unde ati depus patrimoniul, pentru simplificarea procedurilor.

11. Modificarea Statutului si a Actului constitutiv

Modificarea Statutului si a Actului Constitutiv trebuie  facuta ori  de cate ori aveti de  facut modificari in aceste acte, de exemplu:

  • schimbarea denumirii;
  • schimbarea sediului;
  • modificarea obiectului de activitate/scopului;
  • modificarea duratei de functionare, etc.

Puteti modifica statutul fie prin act aditional, fie prin refacerea pur si simplu a intregului  statut si a actului constitutiv (actualizarea lor).

Atentie: Pentru primirea de noi membri si retragerea calitatii de membru se respecta  procedura prevazuta in statutul asociatiei – aceste chestiuni nu sunt supuse nici unei  proceduri reglementate de lege.

Procedura de modificare este urmatoarea:

1. Odata centralizate, remiteti propunerile de modificare a statutului unui notar public sau   unui avocat (pentru verificare, ca sa nu aiba vreun viciu juridic).

2. Convocati, in conformitate cu prevederile statutului in vigoare, Adunarea Generala   (pentru cazul unei asociatii) sau reuniunea Consiliului Director (daca aveti o fundatie),  avand pe ordinea de zi modificarea statutului. Aveti grija sa trimiteti din timp propunerile

de modificare, spre a fi luate la cunostinta, tuturor participantilor. Procesul-verbal de  sedinta trebuie semnat (recomandam in 5 exemplare) de catre participanti. Mentionati in  procesul-verbal al Adunarii o persoana din conducere va fi imputernicita cu derularea  formalitatilor pentru modificarea statutului; altfel, va trebui ca toti membrii conducerii sa  mearga impreuna pentru restul procedurii.

4. Autentificati la notar sau certificati la avocat noul statut si procesul-verbal al sedintei (in  5 exemplare fiecare).

5. Platiti la trezorerie, in contul bugetului de stat, taxa de timbru. Pastrati o copie a  chitantei pentru contabilitate – originalul se depune la dosar la judecatorie. Veti avea  nevoie si de timbre judiciare. Intrebati la judecatorie ce valoare trebuie sa aiba taxele si  timbrele.

6. Depuneti la Judecatoria pe raza careia se afla sediul organizatiei un dosar care contine:

  • statutul nou, autentificat (4 exemplare originale);
    • procesul-verbal, autentificat, al sedintei Adunarii Generale in care s-a   aprobat modificarea statutului (4 exemplare originale);
    • chitanta doveditoare a platii taxei de timbru;
    • timbrul judiciar;
    • vechiul statut, copie;
    • sentinta judecatoreasca de infiintare, copie;
      • certificatul de inscriere a persoanei juridice fara scop patrimonial, in original;
      • cerere-tip completata si semnata in fata judecatorului de serviciu de catre persoana imputernicita prin procesul-verbal sa indeplineasca formalitatile de modificare a statutului, conform Anexei 3 a OMJ nr. 954/2000 – vezi mai jos.

7. Judecatorul de serviciu verifica si semneaza dosarul, iar la registratura  va  primi un numar de inregistrare.

12.  Infiintare  FEDERATII.

Federatia – este o persoana juridica non-profit alcatuita din cel putin doua asociatii sau fundatii.

Procedura dobandirii personalitatii juridice in cazul federatiilor are urmatoarele particularitati (cf. Legii nr. 246/2005), fata de situatia constituirii unei asociatii:

1. Registrul in care se inscrie persoana juridica nou constituita se numeste Registrul Federatiilor si se afla la grefa tribunalului la care se desfasoara procedura de dobandire a personalitatii juridice.
2. Cererea de inscriere in Registrul federatiilor se solutioneaza de tribunalul judetean in circumscriptia caruia federatia urmeaza sa isi aiba sediul. Adica, spre exemplu, daca sediul federatiei este in sectorul 5 Bucuresti, cererea de inscriere se depune la Tribunalul Municipiului Bucuresti (si nu la Judecatoria sectorului 5, ca in cazul unei asociatii).

Asociatiile sau fundatiile care constituie o federatie isi pastreaza propria personalitate juridica, inclusiv propriul patrimoniu.

13.  DEOSEBIRILE  DINTRE ASOCIATII SI FUNDATII

Deosebirile dintre asociatii si fundatii se refera in principal la:

– obiectul celor doua forme de asociere, difera in sensul ca, in timp ce la asociatie obiectul este acela de a realiza unele activităţi în interes general, al unor colectivităţi sau, după caz, in interesul asociatiilor personal nepatrimonial, in timp ce fundatia are drept scop realizarea unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi;
– nr. de persoane care constituie aceste doua forme de asociere(la asociatii este vorba de trei sau mai multe persoane, iar la fundatie este vorba de una sau mai multe persoane);
– capitalul social initial al celor doua forme de asociere(la asociatie acesta este de cel puţin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociatiei, iar la fundatie este de cel puţin 100 de ori salariul minim brut pe economie, la data constituirii fundatiei);
– organele de conducere ale celor doua forme de asociere difera dupa cum urmeaza: la asociatie acestea sunt formate din adunarea generala, consiliul director, cenzorul sau, dupa caz, comisia de cenzori, iar la fundatie acesta este format din consiliul director si cenzorul sau, dupa caz, comisia de cenzori);
– veniturile celor doua forme de asociere sunt in principal aceleasi cu exceptia faptului ca la fundatie nu pot constitui venituri cotizatiile membrilor;

Fundatiile se deosebesc de asociatii din punct de vedere al obiectivelor urmarite.

Asociatiile se pot constitui in vederea realizarii unor activitati de interes general sau comunitar, dar si al unor activitati desfasurate in interes personal, nepatrimonial al membrilor lor. Insa fundatiile nu se pot constitui niciodata in interesul, fie el si nepatrimonial al fondatorilor lor. Scopul unei fundatii trebuie sa fie altruist, determinat, licit, si sa aiba un anumit caracter de permanenta. Poate fi de interes general sau comunitar.

In situatia in care o organizatie nonprofit realizeaza atat activitati cu scop nelucrativ, cat si activitati economice, ea este obligata a contabiliza distinct cele doua tipuri de activitati in evidenta contabila  proprie.

In consecinta, organizatia non-profit va avea la sfarsitul exercitiului financiar doua rezultate contabile:
1. rezultatul din activitatea fara scop lucrativ, denumit excedent  din activitati fara scop lucrativ, daca veniturile sunt mai mari decat cheltuielile, sau deficit  din activitati fara scop lucrativ, in situatia inversa;
2. rezultatul din activitatea economica, denumit excedent  din activitati economice sau, dupa caz, deficit  din activitati economice.

Determinarea rezultatului impozabil se realizeaza ca diferenta intre veniturile si cheltuielile incorporate in rezultatul contabil si se corecteaza prin adaugarea elementelor nedeductibile fiscal si prin scaderea elementelor neimpozabile.

La calculul rezultatului impozabil al organizatiilor nonprofit se au in vedere numai veniturile si cheltuielile aferente activitatilor economice desfasurate.

Rezultatul impozabil si impozitul pe rezultatul brut al activitatilor economice se calculeaza si se evidentiaza trimestrial, cumulat de la inceputul anului fiscal. Impozitul pe rezultatul brut datorat pentru anul in curs  se calculeaza ca diferenta intre impozitul pe rezultat cumulat de la inceputul anului si impozitul pe rezultat datorat pentru trimestrul precedent.

Conform dispozitiilor art.15 alin. 2 si 3 Cod  fiscal,  organizatiile nonprofit sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru urmatoarele tipuri de venituri:
a) cotizatiile si taxele de inscriere ale membrilor;
b) contributiile banesti sau in natura ale membrilor si simpatizantilor;
c) taxele de inregistrare stabilite potrivit legislatiei in vigoare;
d) veniturile obtinute din vize, taxe si penalitati sportive sau din participarea la competitii si demonstratii sportive;
e) donatiile si banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
f) dividendele si dobanzile obtinute din plasarea disponibilitatilor rezultate din venituri scutite;
g) veniturile pentru care se datoreaza impozite pe spectacole;
h) resursele obtinute din fonduri publice sau din finantari nerambursabile;
i) veniturile realizate din actiuni ocazionale precum: evenimente  de strangere de fonduri cu taxa de participare, serbari, tombole, conferinte, utilizate in scop social sau profesional, potrivit statutului acestora;
j) veniturile exceptionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate in proprietatea organizatiilor nonprofit, altele decat cele care sunt sau au fost folosite intr-o activitate economica;
k) veniturile obtinute din reclama si publicitate, realizate de organizatiile nonprofit de utilitate publica, potrivit legilor de organizare si functionare, din domeniul culturii, cercetarii stiintifice, invatamantului, sportului, sanatatii, precum si de camerele de comert  si industrie, organizatiile sindicale si organizatiile patronale.

Organizatiile nonprofit sunt scutite de la plata impozitului pe profit si pentru veniturile din activitati economice realizate pana la nivelul echivalentului in lei a 15.000 euro, intr-un an fiscal, dar nu mai mult de 10% din veniturile totale scutite de la plata impozitului pe profit, prevazuta la alin. (2). Organizatiile prevazute in prezentul alineat datoreaza  impozit  pe profit pentru partea din profitul impozabil ce corespunde veniturilor, altele decat cele prevazute la alin. (2) sau in prezentul alineat,  impozit  calculat prin aplicarea cotei de 16% sau, in cazul in care desfasoara activitati de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeaza aceste venituri in baza unui  contract de asociere, si la care impozitul pe profit datorat pentru activitatile prevazute in acest articol este mai mic decat 5% din veniturile respective sunt obligati la plata unui impozit  de 5%, aplicat acestor venituri realizate.

14. Legislatie

– OG 26/2000 cu privire la Asociatii si Fundatii
– OG 37/2003 pentru modificarea si completarea OG 26/2000
– OG 75/2001 pentru organizarea si functionarea cazierului fiscal si, in completare, OUG 86/2003
– Ordinul Ministrului Justitiei 954/2000 privind organizarea Registrului Asociatiilor si Fundatiilor

Citeste mai mult +

Infiintare SRL – Societate cu raspundere limitata

Infiintare   SRL, Societate cu raspundere limitata

Suntem aici sa te putem indruma, consilia, sa oferim asistenta juridica pentru infiintare SRL,  Societate cu raspundere limitata, sa  venim in sprijinul tau cu tot ceea ce  este necesar   pentru a reusi sa invingi birocratia si sa ai propria afacere. Alegandu-ne pe noi, pentru infiintare firma SRL, vei face diferenta, suntem dedicati si ne adaptam  in functie de specificul si necesitatile fiecarui client pentru a construi o afacere legala, completa de succes.

Societatea cu raspundere limitata ( SRL ), este societatea in care obligatiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social iar asociatii raspund numai pana la limita aportului lor.

Timpul pentru infiintare SRL este de 3 zile lucratoare  de la depunerea dosarului de inmatriculare la Registrul Comertului.

Costurile infiintarii unui SRL    

Costurile pentru infiintarea unei societati comerciale cu raspundere limitata- SRL difera infunctie de valoarea capitalului social, numarul asociatilor si de numarul activitatilor pe care urmeaza sa le desfasoare respectiva societate. Valoarea minima a capitalului social pentru infiintarea unei societati comerciale cu raspundere limitata este de 200 lei. Aceasta suma reprezinta aportul in numerar al asociatilor. La aceasta suma se adauga diversele taxe care trebuiesc achitate pentru infiintarea unei firme:

  • rezervare nume firma  72  lei
  • taxa la Registrul Comertului, taxa de publicare in Monitorul Oficial,  reprezinta  taxele care se platesc  si insumeaza aproximativ 480 – 550lei
  • taxa notariala pentru, specimen de semnatura,aproximativ  60 lei (in functie de notar)

In total pentru a putea infiinta o societate comerciala cu raspundere limitata, trebuie sa aveti pregatita o suma de aproximativ 1.200 lei.

CE VA PUTEM OFERI pentru constituirea unui SRL

– vom stabili impreuna  ce denumire va purta noua firma constituita tip SRL, vom oferi consultanta  cu privire la forma juridica, capitalul social, sediul social si eventuale sedii secundare, alegerea obiectului de activitate, in functie de specificul activitatii fiecarui client.

– redactam si  procesam  documentele necesare infiintarii firmei: Act Constitutiv, Declaratii, Contract de Comodat sau de Inchiriere.

– depunerea capitalului social la orice banca aleasa de asociatii fondatori;

– pregatirea dosarului pentru a fi depus la Registrul Comertului, complet;

– reprezentare juridica la Registrul Comertului  pentru inmatricularea firmei si eliberarea documentelor;

– eliberarea documentelor si inmanarea acestora  catre  client, impreuna cu indrumarile necesare  post – infiintare firma.

PRECIZARI:

– la o adresa  nu pot functiona mai multe societati comerciale (art. 17 din Legea 31/1990)

– daca imobilul se afla intr-un bloc  veti avea nevoie si de Avizul Asociatiei de proprietari si acordul vecinilor.

OPTIONAL:

– In cazul in care nu dispuneti de un spatiu pentru a stabili sediul social al firmei,  va putem asigura gazduire de sediu social ( pe o perioada limitata: pe durata minim 1 luna, max 1 an). Daca alegeti sa va gazduim noi sediul social nu mai este nevoie de dovada de proprietate, ci doar de buletine si de variantele de denumire. Pentru  variantele de denumire  propuse de dvs,  este bine sa optati pentru variante cat mai complexe,  avand in vedere ca rezervarea denumirii se face la nivel national si nu pot exista doua societati cu nume identic sau asemanator.

– la solicitarea clientilor  putem efectua toate demersurile necesare inregistrarii in scopuri de TVA la Administratia Financiara de sector competenta, precum si obtinerea Certificatului de Operatiuni Intracomunitare (ROI);

– la  solicitarea  clientilor va putem oferi  un serviciu tip abonament, cu doar  50 lei / luna  pentru  servicii juridice  pentru societate.

Pentru a afla detalii despre tarifele standard   clik aici

Actele necesare infiintarii unui SRL

Pentru infiintarea unei societati comerciale cu raspundere limitata sunt necesare urmatoarele acte:

  • Actele de identitate ale viitorilor asociati in copie;
  • O copie dupa actul de proprietate si copie dupa actul de identitate al celui care pune la dispozitie imobilul in vederea stabilirii sediului social al societatii.
  • Dovada privind disponibilitatea firmei;
  • Dovada efectuarii varsamintelor privind capitalul social, care va fi stabilit de viitorii asociati, in functie de nevoile societatii, dar nu poate fi mai mic de 200 lei
  • Actul constitutiv al societatii
  • Specimene legalizate de semnaturi pentru administratori
Citeste mai mult +